Cum se calculează preavizul la demisie
În cazul demisiei, perioada de preaviz se va baza pe contractul individual de muncă sau colectiv aplicabil, dar nu va depăși 20 de zile lucrătoare pentru angajații cu funcție de execuție și 45 de zile lucrătoare pentru angajații cu funcție de conducere. Dacă salariatul nu respectă termenul de preaviz și angajatorul dovedește că a suferit o pagubă din vina sa, salariatul poate răspunde patrimonial (art. 254). Salariatul nu trebuie să respecte termenul de preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă (art. 81 alin. (8)), pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă (art. 31 alin. (3)) sau dacă angajatorul renunță, total ori parțial, la preaviz (art. 81 alin. (7)).
Preavizul este o formă de protecție atât pentru angajatul care demisionează (oferindu-i timp să își găsească un nou loc de muncă), precum și pentru angajator oferindu-i timp să găsească un înlocuitor.
Pe toată perioada de preaviz, aveți aceleași drepturi și obligații (conform contractului individual/colectiv de muncă) pe care le aveați până la depunerea unei cereri de demisie.
Termenul de preaviz se calculează de la data comunicării fără a include și ziua comunicării.
Dacă în perioada de preaviz contractul de muncă este suspendat (de exemplu, în concediu medical), termenul de preaviz se suspendă corespunzător (art. 81 alin. (6)), iar ultima zi de lucru se mută cu numărul zilelor de suspendare. Calculatorul nu ține cont de astfel de perioade.
Conform Codului muncii (art. 81 alin. (4)):
Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.